Eurydema (Eurydema) oleracea

Eurydema (Eurydema) oleracea DSC17277
Eurydema (Eurydema) oleracea DSC32453

Familia : Pentatomidae
Lungimea corpului : 5-7 mm
Identificare : corpul are colorit negru-verzui sau negru-albăstrui cu luciu metalic, o pată ovală în vârful mesonotolui, o pată pe fiecare elitră, o dungă longitudinală pe pronot, câte o linie subţire pe flancurile cuticulei; toate aceste desene pot fi diferit colorate, existând două forme de culoare: una roşie (cu desene roşiatice, portocalii) şi una albă (cu desene galbene, crem sau albe); exemplarele tinere au în general culori mai deschise; scutelul este în întregime negru cu excepţia vârfului; pe conexiv există dungi alternante negre şi roşiatice (sau albicioase); atât picioarele cât şi antenele au zone alternante negre şi albe
Habitat : pajişti, terenuri agricole, margini de pădure, luminișuri
Specii asemănătoare : Eurydema ornata care are nuanţe mult mai vii, roşiatice şi care are pete întunecate de-a lungul marginilor coriului; Eurydema dominulus care are colorit portocaliu-roşiatic, iar marginile coriului sunt în întregime roşii
Comportament : adulţii sunt activi în perioada aprilie-noiembrie
Hrana adulţilor : adulţii se hrănesc pe o gamă largă de Brassicaceae
Strategii de reproducere : femela depune 60-80 de ouă cilindrice, în etape, în decursul a patru-şase săptămâni, în grupuri de circa 12, pe două rânduri, pe inflorescenţele şi tulpinile plantelor-gazdă
Paraziți : ouăle sunt parazitate de viespi scelionide (Microphanurus, Trissolcus) şi de musca Clytiomya continua
Stadiul de iernare : traversează iarna în stadiul de adult, printre frunzele căzute pe sol, la marginea pădurilor sau a tufărişurilor
Prădători : este adesea vânată de păianjeni, heteroptere din familia Nabidae (Nabis), amfibieni (Pelophylax ridibundus)
Importanţă : adulţii şi nimfele sunt considerate specii dăunătoare culturilor de Brassica rapa subsp. rapa, Brassica oleracea, Brassica napus, Armoracia rusticana, Raphanus sativus


Eurydema (Eurydema) oleracea DSC62143
Eurydema (Eurydema) oleracea DSC06176
Eurydema (Eurydema) oleracea DSC10012
Eurydema (Eurydema) oleracea DSC92021


 ►Cuplul
Eurydema (Eurydema) oleracea couple DSC58656
Eurydema (Eurydema) oleracea couple DSC06024
Eurydema (Eurydema) oleracea couple DSC32969
Eurydema (Eurydema) oleracea couple DSC58661


Eurydema (Eurydema) oleracea nymph DSC62168

Ciclul evolutiv : ciclul evolutiv al nimfelor durează circa şase săptămâni şi cuprinde cinci stadii de năpârlire; primele patru stadii durează fiecare câte o săptămână, iar ultimul stadiu durează două săptămâni
Aspectul corpului nimfelor : corpul are culoare palid cenuşie, cu pronotul maro închis și lungimea corpului de circa 1 mm în primul stadiu, ajungând până la 5 mm în cel de-al cincilea; în ultimul stadiu, nimfele au abdomenul galben viu până la portocaliu, cu o pată mare, ovală, centrală, de culoare neagră şi cu pete negre de-a lungul marginii
Hrana nimfelor : asemeni adulţilor, nimfele se hrănesc pe inflorescenţele a numeroase specii de plante din familia Brassicaceae
Paraziţi : sunt parazitate de larvele unor specii de diptere Tachinidae (Eliozeta, Phasia, Cistogaster, Ectophasia)


Eurydema (Eurydema) oleracea nymph DSC62163
Eurydema (Eurydema) oleracea nymph DSC62166


Referinţe :
Kara K. (1999). Systematic studies on the Exoristinae and Phasiinae of Tokat Province, Turkey. The Tachinid Times 12: 7
Popovici O. (2004). New Scelionidae species (Hymenoptera, Platygastroidea, Scelionidae) for Romania's fauna. Analele Ştiinţifice ale Universităţii "Al. I. Cuza" Iaşi. Secţiunea Biologie animală 50: 103-106
Ruchin A. B., Ryzhov M. K. (2002). On the Diet of the Marsh Frog (Rana ridibunda) in the Sura and Moksha Watershed, Mordovia. Advances in Amphibian Research in the Former Soviet Union 7: 197-205
Šeat J. (2011). True bugs (Heteroptera) of Pčinja valley (Serbia). Acta Entomologica Serbica 16(1/2): 9-24
Torma A. (2009). Data to the terrestrial Heteroptera fauna of Dobrogea. Acta Scientarum Transylvanica 17(1): 89-103