Familia : Pentatomidae
Lungimea corpului : 12-13 mm (femela este mai mare decât masculul)
Identificare : are corpul aplatizat, verzui până la verde deschis şi chiar maro-bronz (adulţii ce intră în diapauză pe perioada iernii), acoperit cu numeroase puncte fine, negre; marginile pronotul sunt rotunjite, roşu-gălbui, iar cele anterioare uşor concave; conexivul verde, are dungi de culoare mai deschisă; membrana este de culoare brun-negricioasă; antenele sunt formate din cinci segmente, primul foarte scurt, al doilea şi al treilea egale cu aceeaşi lungime; primele trei segmente sunt verzui, iar ultimele (al 4-lea şi al 5-lea) sunt roşcate
Habitat : preferă livezile de (Malus domestica) şi de (Pyrus communis) din preajma zonelor împădurite; parcuri, grădini
Specii asemănătoare : Palomena viridissima, care are segmentul al doilea al antenelor de 1,5 ori mai lung decât al treilea, iar pronotul are marginile anterioare convexe; Nazara viridula, care are membrana verzuie, asemeni adulţilor de Palomena prasina ce abia au depăşit ultimul stadiu larval, dar îi lipsesc punctele negricioase de pe corp
Hrana adulţilor : seva diferitelor specii de arbori şi arbuşti (Buddleja, Acer campestre, Crataegus, Corylus avellana, Rubus fruticosus, Quercus robur, Populus tremula), plante erbacee (Calystegia, Urtica dioica), dar şi fluidele din fructele necoapte de Lonicera xylosteum, Prunus mahaleb, Actaea spicata
Strategii de reproducere : prezintă o singură generaţie anuală; femela depune 25-30 de ouă, în 2-3 pachete de formă hexagonală; ouăle au culoarea palid verzuie la început, devenind cenuşiu-verzui înainte de eclozare
Paraziți : ouăle sunt parazitate de viespi din familia Scelionidae (Trissolcus semistriatus); adulţii sunt gazde pentru o serie de specii endoparazite (viespi din familia Braconidae); au fost descoperite specii de diptere din familia Tachinidae (Phasia aurigera, Phasia hemiptera) care-şi depun ouăle pe abdomenul adulţilor
Stadiul de iernare : traversează anotimpul rece în stadiul de adult
Prădători : face parte din dieta unor specii de păsări, mamifere, amfibieni, furnici
Importanţă : atacă livezile de meri, putând provoca pagube importante fructelor ce se formează imediat după polenizarea florilor
|